Leonard privea ecranul monitorului cu o expresie tensionată. Înregistrarea video era clară: Olga, femeia de serviciu angajată recent, intrase în birou cu aspiratorul și găleata ei obișnuită. Fiecare gest era calm, precis. Părea atentă la cele mai mici detalii. Însă Leonard nu urmărea curățenia, ci momentul în care Olga ajunsese lângă seif. Ușa acestuia era întredeschisă, iar pachetele de bani vizibile. O oportunitate clară pentru oricine.
În loc să cedeze tentației, Olga doar privise în jur, apoi, cu o expresie serioasă, se apropiase, aranjase bancnotele, închisese seiful și verificase mecanismul de siguranță. Apoi și-a continuat treaba, ca și cum nimic nu se întâmplase. Fără ezitări, fără teamă.
Leonard dădu înapoi înregistrarea. De două ori. Apoi a zâmbit amar. Îi testase intenționat pe toți angajații noi în feluri subtile, iar în Olga pusese cele mai puține speranțe. Și totuși, ea trecuse testul cu o demnitate care îl făcu pe Leonard să simtă rușine.
În săptămânile care au urmat, el o provocă iar și iar. Bancnote „uitate” în locuri vizibile, bijuterii plasate „accidental” lângă coșul de gunoi. Fiecare ispită era ignorată sau returnată cu o simplitate care friza noblețea.
Într-o dimineață, Leonard cedă curiozității. A chemat-o în birou.
— Olga, am urmărit înregistrările din birou. Am văzut tot.
Femeia rămase nemișcată, dar o umbră de teamă i se strecură în privire.
— Îmi pare rău, domnule… nu voiam să ating nimic…
— Nu, Olga. Tocmai asta e. Nu doar că n-ai atins nimic, ci ai protejat ceva ce nici măcar nu-ți aparține. Vreau să știu de ce.
Ea ridică ușor umerii, privind spre podea.
— Pentru că nu aș fi putut dormi noaptea. Pentru că nu-mi permit să-mi pierd demnitatea. Am un băiat care se uită la mine ca la un model. Iar Dumnezeu… El știe tot.
Leonard tăcu, copleșit de simplitatea și profunzimea răspunsului.
În lunile ce au urmat, viața Olgăi s-a schimbat complet. Leonard i-a oferit o poziție la birou, apoi a promovat-o. Cu fiecare sarcină nouă, Olga demonstra nu doar devotament, ci și o inteligență practică remarcabilă. Devenise indispensabilă, nu prin diplome, ci prin caracter.
După un an, fiul ei câștiga o bursă, iar ea devenea director adjunct financiar – o ascensiune improbabilă, dar meritată.
Într-o seară, Leonard o privi lung și o întrebă:
— Olga, dacă în ziua aceea ai fi luat banii, ce s-ar fi ales de tine?
Ea zâmbi trist.
— Poate aș fi avut câteva clipe de iluzie. Dar mi-aș fi pierdut sufletul. Iar tot ce clădești pe furt… se prăbușește mai devreme sau mai târziu.
Leonard înclină capul, cu respect. În fața lui nu mai era o simplă menajeră, ci o femeie care îi oferise, fără să știe, cea mai valoroasă lecție a vieții sale: Integritatea nu se cumpără. Se trăiește.
Nu uita să distribui acest articol și prietenilor tăi!
Disclaimer: Euro-Media.ro este un site independent, fără afiliere politică, care nu susține niciun partid sau ideologie politică.