Dan întârziase iar. O altă noapte lungă la muncă, sau cel puțin asta spunea el. În ultima vreme, se întâmpla din ce în ce mai des. De fiecare dată când venea acasă, părea mai obosit decât înainte.
Când ne-am căsătorit, acum trei ani, serile noastre erau pline de râsete și conversații. Ne bucuram de compania celuilalt, fie că găteam împreună, fie că ne uitam la filme. Acum, rareori schimbam două vorbe înainte ca el să dispară în dormitor, extenuat.
Îmi era dor de el. De noi. Îmi doream să înțeleg ce se întâmplă. Munca era stresantă, știam asta, dar o neliniște ciudată se instalase în sufletul meu. Era doar oboseala de la serviciu? Sau era altceva?
Am hotărât să fac ceva special în seara asta. I-am pregătit cina preferată: lasagna cu extra brânză, pâine cu usturoi și tortul lui preferat de ciocolată. Poate asta ne-ar fi readus în atmosfera de la început, când ne rezervam timp unul pentru celălalt, indiferent de cât de ocupați eram.
Bucătăria era plină de mirosuri îmbietoare. Tocând ceapa pentru sos, mi-au revenit amintirile vremurilor când eram inseparabili. Însă acum, cu nopțile lui mereu târzii, simțeam că ne îndepărtăm tot mai mult.
Am privit ceasul – mai aveam o oră până să ajungă. Mi-am dat seama că uitasem încărcătorul telefonului la mama. Cu bateria aproape descărcată și un apel important așteptat, am decis să fac o scurtă vizită să-l iau. Cina era la cuptor, iar Dan oricum nu avea să ajungă devreme.
Când am ajuns la casa mamei, liniștea din jur mi s-a părut ciudată. Luminile erau stinse. Am descuiat ușa cu cheia de rezervă și, imediat ce am intrat, m-am oprit brusc. Pantofii lui Dan erau lângă intrare.
Inima mi-a sărit o bătaie. Ce căuta Dan aici? Se presupunea că e la muncă. În liniștea apăsătoare a casei, am auzit voci venind din dormitor. Una era a lui. Cealaltă… a mamei mele.
M-am apropiat de ușă, încercând să ascult. Vocea lui Dan era calmă, dar tensionată. „Crezi că o să-i placă?” a întrebat el.
„O să fie încântată,” i-a răspuns mama, cu un ton liniștitor.
Ce plănuiau? Cu mâna tremurândă, am deschis ușa. Camera era plină de ghirlande colorate, baloane și un banner mare, pe jumătate terminat, care spunea „La Mulți Ani”. Într-un colț erau cadouri împachetate, iar mama ținea o rochie elegantă – exact cea pe care o admirasem recent într-o vitrină.
Dan și mama s-au întors către mine, surprinși. „Surpriză?” a spus el, jenat.
Am clipit, încercând să procesez ce vedeam. Toată suspiciunea și frica mea… fuseseră nefondate. Dan nu mă evita. Își sacrificase timpul pentru a pregăti o surpriză pentru aniversarea noastră.
„Lucram târziu ca să organizez totul,” a spus el, cu o privire caldă. „Știu că am fost distant, dar totul a fost pentru tine. Pentru noi.”
Mama mi-a întins rochia cu un zâmbet complice. „Am vrut să fie o aniversare de neuitat.”
Lacrimile mi-au umplut ochii. M-am apropiat de Dan, care m-a luat în brațe. „Îmi pare rău că am avut îndoieli,” i-am șoptit.
El mi-a zâmbit. „Nu trebuie să-ți ceri scuze. Tot ce vreau e să te văd fericită.”
Stând acolo, în mijlocul decorurilor neterminate și al îmbrățișării lui Dan, am înțeles un lucru: dragostea noastră era mai puternică decât orice îndoială. Trecusem prin încercări, dar acum știam că suntem împreună, în orice furtună.
Nu uita să distribui acest articol și prietenilor tăi!
Disclaimer: Euro-Media.ro este un site independent, fără afiliere politică, care nu susține niciun partid sau ideologie politică.