Temperaturile vor scădea drastic în toată țara, cu valori de până la -15 până la -18 grade Celsius în estul Transilvaniei, unde există chiar riscul ca mercurul din termometre să coboare sub -20 de grade în anumite zone izolate. În restul regiunilor, gerul va fi acut, iar în Moldova, efectul ninsorilor va accentua răcirea.
„Vorbim de o deplasare din partea de vest, nord-vest a țării, către partea de sud-est, astfel încât nu numai în zona montană vom consemna strat de zăpadă, dar și în zonele mai joase din partea de est și sud-est, inclusiv în Capitală ne așteptăm, pe lângă faptul că temperaturile vor scădea semnificativ, și la precipitații sub formă de ploaie chiar începând din această noapte, de mâine noapte transformarea acestora în ninsori
și duminică, la început un strat de 1 până la 3 cm, după care tot ce va ninge și în noaptea de duminică până la 5-8 cm”, a spus Elena Mateescu, directorul general al ANM, la Antena 3 CNN.
În București, temperaturile vor scădea până la -8 grade Celsius, iar maximele nu vor depăși 1-2 grade. La munte, ninsorile vor fi mai abundente, iar stratul de zăpadă va crește semnificativ.
Pe lângă acest val de frig, se estimează că februarie ar putea deveni una dintre cele mai secetoase luni din istorie, având în vedere că la nivel național au fost înregistrate doar 2 litri de precipitații pe metru pătrat, mult sub normalul acestei perioade.
Nu uita să distribui acest articol și prietenilor tăi!
Disclaimer: Euro-Media.ro este un site independent, fără afiliere politică, care nu susține niciun partid sau ideologie politică.