O petrecere în familie și mult alcool, iar căsnicia ei ar putea să se destrame. O femeie din Anglia a apelat la ajutorul psihologului, după ce a realizat ce a făcut într-o noapte, în casă socrilor.
“Am 29 de ani, soțul meu are 31, iar fratele lui 36. Weekend-ul trecut, socrii mei au organizat o petrecere pentru a sărbători ziua de naștere a nepoatei lor. Toată familia a fost prezența, inclusiv cumnatul meu, care a venit acasă din Arabia Saudită. Acolo are un loc de muncă”, a scris femeia psihologului.
“Soțul meu s-a dus mai repede la culcare, eu am mai rămas la petrecere cu restul familiei. Am băut foarte mult, iar după câteva minute bune, am decis să mă retrag și eu. Am ajuns în dormitor și am făcut dragoste. M-am trezit după câteva ore să beau apă, iar când am tras draperiile pentru puțînă lumina în camera am crezut că mor. În pat nu era soțul meu, ci cumnatul. Greșisem dormitorul”, a continuat această.
“Am plecat imediat în dormitorul meu și al soțului. El încă dormea, m-am pus în pat, dar mi-am adus aminte că mi-am uitat lenjeria intimă acolo. M-am întors și cumnatul meu s-a trezit. I-am zis să nu mai spună la nimeni și mi-a răspuns că nici nu intenționa să facă asta. A două zi el s-a întors în Arabia Saudită. Nu știu ce să fac, dacă să păstrez secretul sau să îi spun soțului meu”, a mai scris femeia.
Citește și: Ce s-a ales de casa lui Gică Hagi. Noii locatari au scos boxele pe geam și au dat drumul la manele. Video Exclusiv
Psihologul a sfătuit-o că este mai bine pentru căsnicia ei că acea noapte să rămână doar între ea și cumnatul ei, mai ales că bărbatul nu a dat semne că i-ar face probleme. Dacă îi va mărturisi soțului infidelitatea, atunci șansele că mariajul să se destrame sunt foarte mari.
“Soțul meu m-a jucat la cărți”. Povestea cutremurătoare a acestei femei
Pentru ea, admiterea la facultate nu a reprezentat o problemă, și a intrat din prima la Institutul de Fizică Atomică. Răsplata nu s-a lăsat așteptată, astfel că părinții i-au oferit o vacanță în Creta, acolo unde l-a cunoscut pe Adrian, cel care nu peste multă vreme avea să-i devină soț.
Totul a decurs foarte repede, iar Carmen era destul de sigură pe sentimentele ei. La fel de orbiți au fost și părinții. Singura care nu a fost încântată la aflarea veștii, a fost bunica femeii din Deva, care a și atenționat-o cu privire la neliniștea ei în privința bărbatului.
„Nu face fata mea pasul ăsta, până nu-l cunoşti. Bărbatul are o mie de feţe. Uită-te numai ce ochi are. Mie nu prea-mi place, da dacă tu îl vrei, asta este. Gândeşte-te însă, fata mea!“, o sfătuia bunica pe Carmen.
Carmen era sigură pe sentimentele sale și nu a ținut cont de sfatul bunicii. A avut o nuntă de vis și o lună de miere minunată, dar la scurt timp a început coșmarul.
„A fost o nuntă cu tot fastul. O nuntă de oameni bogaţi. A urmat luna de miere. Şi atât.
Pentru mine începuse coşmarul. (…) Întârzia tot mai des la lucru, treceau după amieze şi seri lungi când nu ştiam unde umblă. Apoi, am început să-l aştept nopţi întregi. De fiecare dată, găsea scuze. O întâlnire peste program, afaceri, discuţii, probleme la birou. Până când, exasperată, l-am urmărit într-o seară şi, văzându-l intrând pe uşile unui cazinou, am înţeles brusc adevărul: juca. Era un pasionat al jocurilor de noroc“, a povestit femeia.
Căsnicia i s-a transformat într-un coșmar
După multe insistențe bărbatul a promis să renunțe, doar că lucrurile nu aveau să dureze. Într-o seară, venind cu câțiva prieteni acasa, Adrian a început să joace cărți pe mize din ce în ce mai mari, chiar sub ochii disperați ai soției. Dar nu s-a oprit doar la bani…
„Al meu pierdea din greu. Se îmbătase şi avea o privire tulbure, disperată. La un moment dat, când am trecut prin sufragerie i-am văzut cum mă priveau. Insistent şi lacomi, ca şi cum mă câtăreau la piaţă. Atunci m-a străfulgerat ca un cuţit prin inimă. Am ştiut, ca şi cum mi-ar fi spus cineva că ajunsesem o miză pe masa de joc. Propriul meu soţ mă jucase la cărţi“, este mărturisirea înfiorătoare făcută de Carmen.
Atunci a știut că trebuie să plece și și-a părăsit casa “ca o hoață”. A mers la nimeni alta decât bunica ce o sfătuise atât de bine. După doi ani de zile, timp în care femeia nu a mai vrut nici să audă de Adrian, aceasta a cunoscut un bărbat care mai fusese și el căsătorit, și astfel a început un nou capitol din viața lui Carmen.
Nu uita să distribui acest articol și prietenilor tăi!
Disclaimer: Euro-Media.ro este un site independent, fără afiliere politică, care nu susține niciun partid sau ideologie politică.