Necunoscuta le oferă plângând o cutie cu fursecuri piloţilor. Ei le mănâncă bucuroşi, până când citesc biletul din interior şi rămân înmărmuriţi: „Stimați domni…”

Piloții nu au o viață foarte ușoară, dar pilotul despre care este vorba în această poveste, a arătat atât profesionalism, cât și o inimă de aur. Chad a impresionat oameni din toată lumea. Iată povestea lui.

„Uneori cele mai valoroase daruri sunt oferite involuntar. Am început să verific instrumentele de bord pentru a mă pregăti pentru ultimul zbor al zilei, o călătorie scurtă de la Atlanta la Macon. Era ora 19:30, în Ajunul Crăciunului, dar în loc să mănânc curcan la cina organizată de mama mea, eram preocupat să-i duc pe alţi oameni acasă pentru a-şi întâlni familiile.” „Dincolo de zumzetul pasagerilor care vorbeau, am auzit un zgomot în spatele meu. Am privit peste umăr şi în faţa uşii cabinei era un băiat de nouă ani, care privea cu teamă în interior. Când a observat că mă uit spre el, a vrut să se întoarcă şi să plece. I-am spus: ‘Aşteaptă, vino aici!’”

„Eram de vârsta lui când am văzut pentru prima oară panoul de instrumente al unui avion care era aprins ca un pom de Crăciun şi abia aşteptam să cresc şi să obţin licenţa de pilot. Dar acum, lucrând de atâţia ani într-o companie aeriană, mă întrebam dacă am făcut alegerea potrivită. Iată-mă aici, petrecându-mi primul Ajun de Crăciun departe de casă şi gândindu-mă la ce am realizat? Ce las în urma mea? Tot ce am făcut a fost să transport pasagerii dintr-un oraş în altul…”“Băiatul a intrat cu grijă în cabină. ‘- Numele meu este Chad’, i-am spus, întinzând mâna spre el. Cu un zâmbet timid, el a întins la rândul lui mâna. ‘- Eu sunt Sam.’ Apoi a privit spre scaunul gol de lângă mine. ‘- Acesta este pentru comandant?’

‘- Bineînţeles, acolo este locul comandantului Jim.’ – i-am răspuns şi am atins materialul uzat al scaunului, întrebându-l: ‘- Vrei să-l încerci?’ Sam privi în jos ruşinat: ‘- Nu ştiu… Adică… Bineînţeles, dacă nu este nicio problemă.’ Am coborât scaunul, pentru ca el să se poată urca. Căpitanului îi plăcea să le arate copiilor cabina avionului, dar ce-ar fi crezut despre unul care stătea chiar în locul lui? Ei bine, totuşi e Crăciunul, mi-am spus eu.” “Sam mi-a povestit că el şi familia lui veneau tocmai din Memphis. M-am uitat la ceas. Comandantul putea sosi la bord în orice clipă, dar Sam părea atât de entuziasmat, încât nu voiam să-i ştribesc bucuria. Am verificat aparatele din nou, spunându-i lui Sam ce face fiecare buton şi manşa.

În cele din urmă, comandantul Jim a sosit în cabină: ‘Salut, prietene!’ – i-a spus el cu un zâmbet larg pe chip. ‘Ştii, fiule’ – a continuat el – ‘Poţi să rămâi cu noi o vreme, dacă schimbi locul cu mine.’ Sam l-a lăsat pe comandant să stea pe scaun şi apoi am făcut prezentările. Am început să urmăm paşii necesari înaintea oricărui zbor. M-am gândit că poate comandantul va dori să-l roage pe Sam să iasă din cabină, dar băiatul încă privea peste umărul meu când agentul de rampă a întrebat prin staţie dacă suntem gata pentru secvenţa numărul patru de aprindere a primului motor. Am transmis întrebarea comandantului, care studia rapoartele meteo. ‘Încă analizez aici’, a spus el. ‘Ocupaţi-vă voi doi de chestia asta.’ ‘Ok, începem!’ – am răspuns eu aproape instinctiv, dar apoi m-am oprit şi l-am întrebat: ‘Aţi spus cumva voi doi?’”

‘Da, daţi-i drumul.’ M-am uitat la comandant şi apoi la panoul de instrumente. ‘- În regulă!’ Am aprins luminile roşii din avion pentru a semnala începutul decolării. Apoi m-am întors spre noul meu asistent. ‘Sam, ai mai pornit vreodată un avion?’ Ochii i s-au mărit şi a clătinat din cap. Apoi, urmând instrucţiunile mele, Sam a rotit cu grijă un buton dispus deasupra, care a iniţiat aprinderea. Apoi a apăsat un buton la fel de mare ca mâna lui pentru a porni unul dintre motoare. În cele din urmă, cu ambele mâini, a împins o manetă pentru a introduce combustibilul. Motorul a început să dea semne de viaţă…

Sam a lăsat maneta cu grijă şi a făcut un pas înapoi, copleşit. Tocmai pornise un avion… şi încă unul mare. Chiar şi eu aş fi fost impresionat dacă aş fi făcut asta la acea vârstă. I-am mulţumit lui Sam pentru că ne-a ajutat. ‘- Nu, eu vă mulţumesc domnule, a fost incredibil!’ – a spus copilul. În timp ce se îndrepta spre coridor, avionul răsuna de la zgomotul motorului pe care îl pornise. ‘- Să ai un Crăciun fericit, Sam!’ – i-a urat comandantul.“Lacrimi de bucurie îi invadaseră ochii lui Sam. ‘- Voi avea, domnule, voi avea. Mulţumesc!’ Cu o ultimă privire către panoul avionului, Sam se întoarse şi se îndreptă spre hol. Apoi eu şi comandantul am pornit celelalte motoare, am decolat şi 40 de minute mai târziu aterizam în Macon.

În dimineaţa zilei de Crăciun, în timp ce ne pregăteam pentru a decola către Atlanta, unul dintre agenţii de la zona de îmbarcare a intrat în cabina de zbor. ‘Băieţi, mama unui copil a venit în aeroport în această dimineaţă. Voia să se asigure că vă mulţumeşte aşa cum trebuie pentru că seara trecută i-aţi arătat fiului ei panoul de zbor. Femeia a spus că fiul ei nu conteneşte să povestească tot ceea ce a făcut în cabină. A lăsat această cutie pentru voi.’” Agentul aşază cutia roșie cu fursecuri pe consola centrală şi iese. ‘- Ia să vedem, spuse comandantul. A luat o muşcătură din unul dintre fursecurile cu ciocolată în timp ce despăturea biletul lipit de capac, citindu-l în tăcere. A oftat adânc și s-a întors spre mine, ‘Băiatul are cancer’. Apoi a continuat citirea mesajului cu voce tare:

Nu uita să distribui acest articol și prietenilor tăi!

Disclaimer: Euro-Media.ro este un site independent, fără afiliere politică, care nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Ultimă Oră