Vestea că cei trei chefi, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu renunță la proiectul Chefi la Cuțite a picat ca un trăznet asupra producătorilor, dar și asupra fanilor emisiunii. La scurt timp după ce s-a aflat că nu mai participă la filmările pentru următorul sezon, Florin Dumitrescu a transmis un mesaj cu subînțeles, pe rețelele de socializare.
Ce a transmis Florin Dumitrescu, după plecarea de la Chefi la Cuțite
Cea mai iubită emisiune culinară din România rămâne fără crei trei jurați. În urmă cu câteva zile, Antena 1 a transmis un comunicat de presă prin care a anunțat că Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu nu mai participă la filmările pentru următorul sezon al emisiunii, care ar fi trebuit să înceapă luna aceasta.
La scurt timp după aflarea veștii, Florin Dumitrescu, cel mai tânăr dintre jurați, a transmis un mesaj cu subînțeles, pe rețelele de socializare. Celebrul chef a publicat câteva fotografii cu picturi de Picasso, de la Muzeul de Artă Recentă, și a scris în dreptul lor:
Solistul a dezvăluit de ce s-a retras din proiect
”E ceva la Picasso care mă atrage și simt cumva și o influență în gătit, și anume, distrugerea mitului convențional. Este greșit să nu ai fantezie, să nu îți permiți să visezi sau să vezi lucrurile altfel. Picasso nu a influențat doar pictura, a schimbat și creierul și percepția omului. Mă simt ușor rebel, nu în stil Picasso, dar totuși rebel”.
Cu câteva zile înainte, chef Dumitrescu a publicat un citat de Nicolae Iorga, prin care le-a dat de înțeles celor care îl urmăresc că proiectul nu îi mai aducea satisfacție: ”Cea dintâi condiţie a fericirii e liniştea sufletului”.
Mesajul transmis de producătoarea emisiunii
Chefi la Cuțite este unul dintre cele mai de succes formate produse de Antena 1 și a ajuns la sezonul cu numărul 12. Cei trei chefi se află în juriul emisiunii de la primul sezon, însă se pare că cel care rulează acum pe post va fi ultimul cu ei la masa juriului. Producătoarea emisiunii, Mona Segall, a transmis că a fost luată prin surprindere de decizia lui Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu de a nu continua proiectul.
”Spre marea mea surprindere, cu mai puțin de o lună înainte de începerea filmărilor, am aflat că ei (n.r. chefii) sunt prea obositi ca să mai continue acest proiect, lucru pe care mie, personal, nu mi l-au spus niciodată. Știu cât de mult te consumă fiecare sezon, câtă energie îți trebuie ca să îl duci la capăt, că e nevoie de timp pentru a te încărca din nou, dar mai știu că eu am avut alături nu doar 3 personaje care făceau parte dintr-un juriu, ci 3 oameni profesioniști, care după atâția ani înțeleg televiziune, înțeleg și știu ce presupune pregătirea acestui format, știu că aceste decizii luate în ultimul moment impactează o echipă de peste 150 de oameni și nu pot fi remediate într-o lună de zile.”, a spus producătoarea show-ului culinar.
Nu uita să distribui acest articol și prietenilor tăi!
Disclaimer: Euro-Media.ro este un site independent, fără afiliere politică, care nu susține niciun partid sau ideologie politică.