Au trecut patru luni de la moartea neașteptată a Andreei Cuciuc, iar părinții săi, Igor și Diana Cuciuc, încă se confruntă cu o suferință greu de descris. Tatăl tinerei a vorbit despre impactul devastator al pierderii și despre starea soției sale, mărturisind că îi este teamă pentru sănătatea ei.
Igor Cuciuc evită să intre în camera fiicei sale
Într-un interviu acordat pentru WOWnews, artistul a povestit cum camera fiicei sale a rămas pustie, după ce soția sa a luat toate lucrurile din ea. La început, obișnuia să intre acolo pentru a-i simți prezența, dar acum îi este dificil să mai facă acest lucru.
„Îmi este foarte greu să intru în camera ei. Și în ziua de azi îmi e frică să intru în camera ei, pentru că soția a luat toate lucrurile de acolo și camera ei a rămas așa pustie, parcă Andreea s-a dus cu toate lucrurile ei în lumea celor veșnice. Mi-e greu, dar la început mă duceam și mă apropiam de cămășile ei, le miroseam, chiar și de ciorăpeii ei și i-am pupat. Ziceam: „Doamne de ce mi-ai luat tot ce aveam mai scump? Nu am meritat eu așa chestie?” Eu tot timpul am fost cu rugăciune către Dumnezeu. Acum sunt încă mai aproape de rugăciune. După ce mi-am pierdut fata, numai rugăciunea mi-a dat putere. Am fost la multe mănăstiri.”, a declarat Igor Cuciuc.
În fiecare zi, artistul merge la mormântul fiicei sale, considerând că este singura modalitate prin care mai poate simți o legătură cu ea. În loc să se bucure de momentele în care ar fi trebuit să fie „socru mic”, așa cum își imagina în trecut, el își plânge fata la cruce.
„Patru luni de zile de chin, eu în fiecare zi eram la Andreea la cruce. Mă gândeam că în loc să fiu socru mic, merg la Andreea și o plâng la mormânt. Niciodată în viață nu m-am gândit că o să-mi înmormântez fiica.”
„Mă tem să nu îmi pierd soția” – Lupta Dianei cu suferința
Durerea pierderii fiicei nu s-a reflectat doar asupra lui Igor Cuciuc, ci și asupra soției sale, Diana. Artistul a mărturisit că ultimele patru luni au fost un adevărat calvar pentru familia lor, iar starea de sănătate a soției sale s-a deteriorat semnificativ.
„Patru luni de zile a fost un calvar pentru familia noastră, lacrimi în fiecare zi. O dată pe săptămână era salvarea la ușa noastră. Eu mai luam pastile acasă, de liniștire seara, înainte de culcare, iar soția lua și ea, dar în momentul când își plângea fata…”
Igor Cuciuc este profund îngrijorat de starea Dianei, care a avut nevoie în repetate rânduri de intervenția medicilor. De fiecare dată când durerea devenea insuportabilă, salvarea ajungea la ușa lor, iar el se teme că într-o zi ar putea să își piardă și soția.
„Soția suferă foarte mult. Eu rămân pilonul familiei, ca bărbat. Dacă eu o să fiu slab, o să cad în lacrimi și suferință, mă tem să nu îmi pierd soția. În fiecare săptămână să vină să o ia salvare, e o chestie nu prea plăcută. Eu o iau pe soția mea cu mine peste tot. Viața există și după durere.”
Cu toate că suferința este copleșitoare, Igor Cuciuc își dorește să găsească puterea de a merge mai departe. Spune că doar rugăciunea l-a ajutat să nu se prăbușească și îi încurajează pe toți cei care trec prin momente dificile să își găsească sprijinul în credință.
„Vreau să le spun tuturor că Dumnezeu ne-a dat o viață și trebuie să o ducem și să o acceptăm așa cum este. Toți cei care sunteți în durere, rugați-vă Maicii Domnului și Dumnezeu o să vă ajute.”
Nu uita să distribui acest articol și prietenilor tăi!
Disclaimer: Euro-Media.ro este un site independent, fără afiliere politică, care nu susține niciun partid sau ideologie politică.