Ea este românca care a murit împreună cu soțul ei, în Italia. Alis avea 42 de ani și era din Galați

Alis Eftenaru este românca care a murit împreună cu soțul ei, în Italia, în incendiul devastator care a cuprins blocul în care locuiau.

Alis Eftenaru, în vârstă de 42 de ani, a murit împreună cu soțul ei, Ferdinando Autiero, în vârstă de 55 de ani. Cei doi erau împreună de 10 ani și au murit într-un mod tragic, în incendiul care a cuprins blocul în care locuiau în Rimini, Italia.

Alis și soțul ei au pierit într-un incendiu

Alis Eftenaru avea 42 de ani, era din Galați, iar de 15 ani se mutase în Italia.

Acolo l-a cunoscut pe cel care urma să îi devină soț, Ferdinando Autiero. Cei doi și-au legat destinele în fața lui Dumnezeu anul 2012 și s-au stabilit într-un bloc din via Giuliano da Rimini, unde și-au și găsit sfârșitul în urmă cu două zile, potrivit informațiilor transmise de cancan.ro.

Potrivit primelor informații, Alis și Ferdinando au încercat să se salveze, dar nu au reușit. Cei doi ar fi încercat să părăsească apartamentul, dar fumul gros i-a doborât la pământ când au încercat să deschidă ușa.

Aceștia au fost găsiți inconștienți în pragul ușii.

La sosirea autorităților, Ferdinando era deja decedat. Medicii au resuscitat-o minute în șir pe Alis, dar totul a fost în zadar. Echipajul medical a fost nevoit să o declare moartă și pe româncă.

Autoritățile italiene au deschis o anchetă și fac cercetări pentru a afla circumstanțele în care s-a produs tragedia. Blocul în care locuiau a fost cuprins de flăcări marți, pe 11 februarie 2025, în jurul orei 19:00.

Incendiul s-ar fi produs din cauza unui scurtcircuit.

Nu uita să distribui acest articol și prietenilor tăi!

Disclaimer: Euro-Media.ro este un site independent, fără afiliere politică, care nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Ultimă Oră