Anca Dumitra, mândră de soțul ei. „Este un om foarte, foarte deștept pe care îl admir tare mult”. EXCLUSIV

La cei 35 de ani săi, Anca Dumitra se bucură de cel mai longeviv rol de până acum. Gianina din „Las Fierbinți” este o provocare specială, căci nu e ușor să joci naivitatea în stare pură, chiar și atunci când scriitura este desăvârșită. Iar actrița originară din Craiova se bucură din plin de provocările personajului său, pe care îl putem urmări în noul sezon al serialului, difuzat la Pro TV. În plus, pe Anca Dumitra o vom putea vedea, în curând, pe marile ecrane în filmul „Haita de acțiune”, alături de Antonia, Matei Dima și Vlad Brumaru.

La sfârșitul lui 2022, Anca și-a schimbat statul și numele în buletin, căci pe 17 decembrie și-a oficializat relația în fața ofițerului Stării Civile cu Manfred Spendier, un om de afaceri originar din Austria. Cât de bine o prinde noul statut? Aflăm imediat!

A început sezonul 22 din Las Fierbinți. Cum te găsește pe tine și pe Geanina?

Mă găsește foarte bine, atât pe mine, cât și pe Geanina. Sunt noi aventuri, noi situații care mai de care mai inedite, mai frumoase și mai de jucat. Este o bucurie în continuare să mă joc de-a ea. Cu siguranță este cel mai longeviv personaj al meu și mi-aș dori să ne revedem în cât mai multe sezoane, să depășim numărul acesta magic, 22, cu la fel de mult succes ca și până acum.

Care este personajul tău preferat dincolo de Geanina?

Să știi că nu am un personaj preferat, pentru că am crescut cu toți oamenii, cu toți actorii care dau viață acestor personaje. Fiecare dintre ceilalți protagoniști îmi sunt la fel de dragi. Este o bucurie să mă întâlnesc cu ei pe set, este o bucurie să mă joc de-a Geanina cu fiecare dintre personaje. Vă mărturisesc ceva: scenele mele preferate sunt acelea în care suntem toți într-o singură secvență.

Ce scenă ți-a dat cele mai mari bătai de cap de până acum?

Au fost câteva scene extrem de emoționante, însă nu le-aș numi bătăi de cap, dimpotrivă! Sunt scenele care mi-au rămas întipărite în suflet și în minte.

Cum crezi că va fi Geanina peste 10 ani?

Nu știu cum va fi Geanina peste 10 ani, dar știu, cu siguranță, că-mi doresc ca Anca, peste 10 ani, să fie o persoana împlinită, cu voie bună, cu bună dispoziție și cu bun simț. Îmi doresc să fie un om fericit care face, la rândul lui, fericiți și alți oameni.

Sfârșitul anului 2022 a marcat un eveniment important în viața ta: te-ai căsătorit. Ce ți-a plăcut cel mai mult în ziua în care ți-ai schimbat statutul?

Mulțumesc foarte mult. Așa este, m-am căsătorit și mi-a plăcut întreaga zi. Mi-a plăcut întreaga pregătire, emoțiile, rudele strânse, prietenii care vin să te susțină, care varsă o lacrimă. Pentru mine a fost una dintre cele mai frumoase zile din viața mea și… ce să zic? Este una dintre cele mai dragi amintiri.

Care este prima calitate a soțului tău, care iți vine în minte fără să stai pe gânduri?

Este un om foarte, foarte deștept pe care îl admir tare mult.

Ai ales o rochie roșie. Are o poveste în spate?

Nicidecum. Cumva credeam că voi avea o rochie albă, dar s-a dovedit a nu fi deloc albă rochia de la cununia civilă. Am văzut-o, mi-a plăcut, am purtat-o cu mândrie și o voi păstra toată viața mea, pentru că este rochia mea, de la cununia mea.

Nu uita să distribui acest articol și prietenilor tăi!

Disclaimer: Euro-Media.ro este un site independent, fără afiliere politică, care nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Ultimă Oră