Ana păși în restaurantul elegant cu pas sigur, iar maitre d’hotel-ul o întâmpină imediat.

Ana păși în restaurantul elegant cu pas sigur, iar maitre d’hotel-ul o întâmpină imediat.

„Bună seara, doamna director. Masa dumneavoastră e pregătită. Domnul Popescu de la minister va întârzia puțin.”

Ana înclină politicos din cap, dar privirea i se opri brusc pe un cuplu așezat în colț: Victor și Cristina – fostul soț și fosta cea mai bună prietenă. Zâmbi calm.

„Andrei, aș dori să le ofer o cină din partea casei. Condu-i, te rog, la masa de lângă fereastră.”

Victor o privea cu gura întredeschisă. „Ana? Tu ești directoarea?”

„Proprietara, de fapt. Lanțul Elegance are cinci restaurante acum. Acesta e primul și cel mai drag mie.”

Cristina îngălbeni ușor. „Dar… când ai plecat, n-aveai nimic.”

Ana zâmbi, netezindu-și colierul: „Aveam caracter. Și un vis. Le-am investit bine.”

Fără să mai adauge nimic, Ana s-a întors la masa ei. După câteva minute, Victor se apropie, cerând o discuție în privat. În biroul elegant de la etaj, cu priveliște panoramică, părea mic și stingher.

„Firma nu merge. Avem datorii. Cristina nu știe tot. Mă gândeam că poate… ai putea ajuta. Un împrumut, o recomandare…”

Ana îl privi fără milă. „Când ți-am cerut să păstrez partea mea din firmă, mi-ai spus că nu merit nimic. Acum vrei ajutor?”

„Am fost furios atunci.”

„Nu. Ai fost tu însuți – un bărbat care confundă puterea cu dreptul de a controla.”

Scoase un card de vizită și i-l întinse.

„Un avocat bun de insolvență. Te poate ajuta. Sau… dacă ai curaj, am nevoie de cineva la aprovizionare. Salariu decent. Muncă cinstită.”

Victor își lăsă privirea în podea. „Tu… chiar ai reușit.”

„Pentru că am înțeles un lucru: victoria nu e să-ți vadă călăul că ai înflorit. Victoria e atunci când nici nu-ți mai pasă dacă se uită sau nu.”

Când coborî în restaurant, Ana strălucea – elegantă, sigură, liberă. Victor se întoarse la masa lui tăcut. Cristina sorbea din vin, neliniștită.

„Ce ți-a zis?” întrebă ea.

Victor privi spre Ana, care tocmai râdea la masă cu un oficial important.

„Că nu mai contez.”

În acea seară, Ana s-a întors acasă, s-a privit în oglindă și a zâmbit. Nu pentru că fusese martora prăbușirii lui Victor, ci pentru că, în sfârșit, era complet eliberată de el.

Nu uita să distribui acest articol și prietenilor tăi!

Disclaimer: Euro-Media.ro este un site independent, fără afiliere politică, care nu susține niciun partid sau ideologie politică.