A murit un mare actor. Era internat în spital, dar medicii nu l-au mai putut salva

Colegii săi de breaslă au anunțat cu tristețe vestea trecerii sale. Petrișor Stan, un actor desăvârșit și apreciat, a strălucit în piese memorabile precum “D’ale carnavalului”, “Romanțioșii”, “Antigona” și “Bădăranii”. De asemenea, el forma un cuplu artistic și de viață cu Doina Aida Stan, și ea actriță.

Petrișor Stan a fost o figură importantă a Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești, unde a activat din 1988 până la pensionare. Născut la 11 martie 1957, el a absolvit Universitatea de Artă din Târgu Mureș în 1983, debutând la teatrul din Botoșani și, ulterior, transferându-se la Pitești.

În cariera sa de patru decenii, Petrișor Stan a dat viață unor roluri impresionante, multe dintre acestea jucate alături de soția sa, Doina Aida Stan. „Familia Teatrului Alexandru Davila din Pitești este mai săracă acum. A plecat să joace pe altă scenă”, au declarat colegii săi de teatru.

Reacțiile colegilor săi de scenă reflectă șocul și tristețea acestei pierderi. Sevastian Tudor, fost manager al teatrului, a spus că Petrișor Stan a fost unul dintre cei mai reprezentativi actori ai instituției:

„A lăsat un gol imens în inima spectatorilor din Pitești.” Actorul Tudorel Filimon a povestit cum l-a îndrumat pe Petrișor către facultatea de teatru, amintind de pasiunea și talentul său. „A fost un profesionist dedicat, un om de aleasă ținută morală”, a adăugat regizorul Matei Varodi, potrivit Jurnalul de Argeș.

Nu uita să distribui acest articol și prietenilor tăi!

Disclaimer: Euro-Media.ro este un site independent, fără afiliere politică, care nu susține niciun partid sau ideologie politică.